Într-un interviu acordat în 1984, regizorul Alexandru Tocilescu se definea printr-o formulă surprinzătoare: ,,Acum, sunt răspântie.”, păstrând sensul cel mai generos al cuvântului, ca stare de revelație, de trezire a conștiinței și a responsabilității asumate sub semnul culturii autentice, din care se desprinde seva artei dramatice. Textul amintit inaugurează desantul de interviuri, dialoguri, conferințe, mărturii, fotografii și cronici teatrale cu și despre reputatul regizor, ce constituie substanța celor două volume din antologia intitulată Toca se povestește, îngrijită de Florica Ichim și publicată recent în seria Galeria teatrului românesc, colecția de suplimente ale revistei Teatrul azi. Este o inițiativă editorială laborioasă, susținută de Fundația Culturală ,,Camil Petrescu” și Editura Cheiron, însumând aproape 700 de pagini despre Alexandru Tocilescu, alcătuite din decupaje atent selectate și extrem de valoroase pentru o viitoare istorie a teatrului românesc contemporan.
În Nota asupra cărții, Florica Ichim motivează necesitatea acestui demers recuperator, cu extensii biografice și teatrologice, prin finalitatea reconstituirii caleidoscopice a personalității lui Alexandru Tocilescu – omul, regizorul și vocea unei conștiințe civice prin care s-a afirmat, înainte de 1989, o formă aparte de rezistență în fața ideologiei comuniste uniformizatoare și reducționiste axiologic prin intervenția cerberilor aflați în slujba cenzurii: rezistența prin teatru, prin mesajul său percutant, prin expresia metaforică capabilă să deschidă întrebări și dezbateri interioare. Însuși titlul ales încurajează descifrarea unor multiple semnificații. Pe de o parte, în aceste volume Toca (așa cum îi plăcea să i se spună) se povestește pe sine, se dezvăluie, practică un suplu exercițiu reflexiv, se confesează mai mult sau mai puțin, în funcție de interlocutori, își construiește cu grijă personajul jucat pe scena vieții. Apoi, cu o savoare barocă, opulentă, arcuind mereu o altă fațetă a inepuizabilului său profil uman și artistic, intră în rolul unui narator născut, iar nu făcut, care povestește cu dense infuzii afective, reluând cu voluptate, de câte ori i se oferă prilejul, experiențele emblematice ale existenței sale. Textele se rostuiesc în jurul cuvântului rostit de Toca, cu ale sale bucurii și tristeți evocate într-un stil personal de o vervă și o naturalețe cuceritoare. În intervențiile prilejuite de lansarea publică a antologiei, Florica Ichim a invocat imperativul urgenței ce a guvernat convorbirile și actul selecției materialelor publicistice din care s-a constituit cartea. Nefericita suferință fizică provocată de o gravă afecțiune renală, devenită, de altfel, un laitmotiv al cărții, a scurtat timpul dialogului, i-a răpit regizorului ani din viață, dar i-a oferit prilejul unor lungi introspecții, din vâltoarea cărora s-au născut considerații personale de o profunzime nebănuită.
Volumele reprezintă, în sine, mici opere de artă concepute într-o formă grafică de excepție, pe hârtie velină, cu fotografii în alb-negru de o bună calitate și claritate a imaginii. În armonie cu forma artistică intens căutată, fibra cărții se organizează pe secțiuni, construind fondul specific unei rememorări circulare, ce actualizează cu ritmicitate anumite momente gravate la o temperatură ridicată a emoției artistice. Schițele de portret, interviurile, conferințele nu sunt însă dispuse cronologic. Logica succesiunii lor e secvențială, dictată de variatele unghiuri ce întregesc imaginea artistului.
Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: https://www.lapunkt.ro/2018/03/alexandru-tocilescu-omul-spectacol/
La firul cărţii 